Despre Sorin Oprescu

Nu fugiţi de visele voastre! Dar ca să puteţi privi cu optimism în viitor, trebuie să trăiţi cu adevărat în prezent. Căutaţi sfaturile celorlalţi, dar folosiţi-vă întotdeauna propria judecată!

Sunt tată și bunic, doctor și profesor și, prin voința voastră, de 4 ani sunt Primarul Bucureștiului. Alături de voi am învățat că România poate renaște. Că ne putem face viața pe care ne-o dorim. Că eu, din funcția de primar general, pot să-i ajut pe bucureșteni să trăiască mai frumos. Că fiecare decizie pe care o iau schimbă viața cuiva ȋn bine. Am înțeles că totul este posibil, că nimic nu e prea mult, că poți să-ți ȋndeplineşti orice vis, să ajungi exact unde vrei, să-ţi permiți să fii ceea ce ești și nu ceea ce cred alții că trebuie să fii.

Refuz să stau, să-mi frec mâinile şi mă plâng continuu că e criză mondială, că nu sunt bani la bugetul local. Am altă atitudine la 60 de ani. Nu mă joc cu timpul meu. De aceea am ȋncercat să demonstrez că SE POATE! Că putem construi, că putem finaliza proiecte, că putem mişca lucrurile din loc. Într-un context general dominat de tăieri, de austeritate şi de sărăcie, am ȋncercat să fac din Bucureşti un exemplu de succes. Şi cred că am reuşit acest lucru. Am arătat că dezvoltarea este posibilă, chiar şi pe timp de criză. Bucureştiul, ca prim oraş al acestei ţări, poate să fie motorul şi forţa procesului de transformare a României ȋn ceea ce trebuie să fie – un stat puternic, dezvoltat, care să conteze cu adevărat ȋn rândul ţărilor civilizate ale lumii.

Trebuie să continuăm investiţiile, să începem altele, pentru că asta înseamnă nu doar o capitală dezvoltată, cu o infrastructură bună, ci crearea de noi oportunităţi, de locuri de muncă, de creşe, grădiniţe şi şcoli pentru copiii noştri.

Pentru mine Bucureştiul nu ȋnseamna doar clădiri sau străzi, pasaje ori stadioane. Bucureştiul sunteţi dumneavoastră! Fiecare dintre noi şi toţi laolaltă facem acest oraş să vibreze, ne clădim aici viitorul şi tot aici ne ȋngropăm trecutul.


POVESTEA CRISTIANEI CONSTANTIN

Cristiana Constantin, o tȃnără de 17 ani din București care și-a pierdut intr-un an toată familia: mama, tatăl și bunica. A rămas singură pe lume, însă rezistă cȃt poate de bine și vrea să-și urmeze visul de a deveni medic. Din fericire, cȃţiva oameni cu suflet mare au aflat de greutăţile prin care trece fata și i-au promis că vor face tot posibilul să o ajute.

În decembrie 2013, Primarul Sorin Oprescu s-a întȃlnit cu Cristiana și cei doi au făcut planuri pentru viitor. Sorin Oprescu o va ajuta pe tȃnăra de 17 ani să-și urmeze visul de a deveni medic.

Cristiana, nu ești singură. Vreau să te ajut și așa am să și fac, nu doar cu vorba. Vreau să fiu mȃndru de mine cȃnd o să mă primești odată în vizită, o să vin cu nepoţele, că poate le fac și pe ele tot doctoriţe.

PRIMARUL GENERAL, PREMIAT LA BRUXELLES

Ȋn iunie 2013, Primarul General a fost premiat la Bruxelles pentru activitatea remarcabilă desfăşurată în folosul cetăţenilor şi contribuţia adusă la transformarea Bucureştiului într-o metropolă modernă a secolului XXI. Distincţia a fost acordată de Fondul Internaţional pentru Cooperare şi Parteneriat al Mării Negre şi Mării Caspice, iar ceremonia de decernare a premiilor anuale a fost gazduită în sediul Parlamentului European de la Bruxelles.

Sunt mândru că astăzi mă aflu în faţa dumneavoastră, funcţionari şi demnitari europeni aflaţi în slujba cetăţenilor, şi că eforturile noastre comune de a transforma în bine viaţa comunităţilor noastre nu trec neobservate” .

PRIMARUL GENERAL, DECORAT DE CASA REGALӐ

Ȋn luna mai 2013, Sorin Oprescu a fost decorat la Palatul Peleș din Sinaia de Principesa Margareta, pentru activitatea sa publică, “prin care promovează profesionalismul și bunele practici atât în domeniul medical, cât și în dezvoltarea urbană a Capitalei.”

A fost un moment special, foarte emoționant, care se poate rezuma la două cuvinte: Servesc patria! Și cred în ceea ce spun, ca mulți alţii.” (Primarul General)

vezi mai mult > OASPEŢI DE ONOARE 

Mulţi oaspeţi de onoare au trecut pragul Primăriei Capitalei în ultimii ani. I-am întȃmpinat pe toţi cu mare bucurie, iar celor veniţi pentru prima dată aici am fost bucuros să le prezint Capitala Romȃniei și să le arăt că nu suntem cu nimic mai prejos decât alte capitale ale lumii, că știm să facem faţă provocărilor, în condiţiile vremurilor pe care le trăim și că avem proiecte cu care să ne mȃndrim.

vezi mai mult > VIZITE EXTERNE

Am fost primit cu ospitalitate și căldură în multe dintre capitalele lumii. Am cunoscut și reîntȃlnit administratori destoinici ai unora dintre cele mai mari orașe ale lumii, oameni care mi-au împărtășit din experienţă lor, astfel că am revenit, de fiecare dată, încărcat de energie și de idei noi de proiecte pentru bucureșteni.