Ziua Europei în Capitală

 

Câteva mii de bucureșteni au participat, pe 10 mai, la Festivalul Muzicilor de Fanfară, organizat de Primăria Capitalei, cu prilejul Zilei Europei.

Sorin Oprescu, Primarul General al Capitalei:

Sunt mândru că atât de mulți bucureșteni au răspuns invitației noastre de a fi prezenți astăzi, de Ziua Europei, în Piața Constituției, unde peste 800 de artiști din 12 țări, membre ale Uniunii Europene au susținut spectacole de fanfară, în premieră în Capitala României. Cred că putem spune, fără modestie, că este cel mai mare Festival de acest gen din România, similar celor din marile capitale europene, iar eu îmi doresc din tot sufletul ca astfel de evenimente de înaltă ținută să devină o tradiție pentru București pentru că transmit un mesaj de unitate și solidaritate.

De Ziua Europei, în cadrul Festivalului Muzicilor de Fanfară, au defilat pe bulevardele Capitalei, alături de fanfarele Armatei, Jandarmeriei, ISUMB și Forțelor Navale Române, 20 de fanfare din 12 țări precum Spania, Olanda, Franța, Italia, Malta, Bulgaria, Polonia, Croația, Elveția, Marea Britanie, Turcia și România.

Cu același prilej, pe 11 mai, parcul Cișmigiu s-a transformat în Piața Statelor Membre ale Uniunii Europene, un eveniment organizat în premieră în România de Ministerul Afacerilor Externe și Primăria Municipiului București. 24 de țări și Reprezentanța Comisiei Europene au avut spații dedicate, unde vizitatorii s-au putut informa asupra obiceiurilor, activităților și ofertelor turistice ale statelor prezente la eveniment.

Da, suntem europeni! Da, dorim să mergem împreună mai departe! Da, înțelegem că România trebuie să arate mai des ceea ce este: o țara care poate să-și spună cuvântul cu demnitate, arătând în același timp respect pentru celelalte neamuri. Dorința noastră este de a uita avatarurile trecutului și de a ne prezenta așa cum suntem: un popor de oameni liniștiți și muncitori, care așteaptă de la Uniunea Europeană același respect pe care noi l-am acordat și îl vom acorda întotdeauna.