Capitala se modernizează

 

SORIN OPRESCU, Primarul General al Capitalei:

„Doamnelor și domnilor,

Opt proiecte majore de infrastructură rutieră se vor derula pe parcursul acestei veri în Capitală și îmi doresc ca cetățenii să fie informați cu privire la zonele în care se va lucra în București în perioada următoare.

La multe dintre aceste lucrări se dau ordinele de începere sau încep organizările de șantier, chiar în această luna sau luna viitoare. Și asta pentru că am așteptat ca elevii să între în vacanță și să înceapă perioada concediilor, pentru ca Bucureștiul să fie mai liber. Însă lucrările trebuie executate. Și vreau să mă fac bine înțeles: e vorba atât de lucrări finanțate de la bugetul Primăriei Municipiului București, cât și de lucrări ce vor fi realizate cu fonduri nerambursabile sau cu fonduri europene. Pentru a aduce acești bani în București s-au făcut eforturi mari, lucrările care se realizează cu finanțare externă au termene și trebuie executate la timp. Sunt conducte și rețele ale Apa Nova, Distrigaz, Enel, vechi de zeci de ani, care, pentru siguranța noastră, a tuturor, trebuie înlocuite. Sunt lucrări de infrastructură care pot fluidiza traficul în București. Sunt construcții de spitale, atât de necesare astăzi. Sunt reabilitări de monumente istorice, esențiale pentru identitatea orașului și pentru istoria României. Îmi cer scuze locuitorilor din zonele unde vara asta se va lucra intens, însă, numai așa Bucureștiul se poate dezvolta!”

 

INFRASTRUCTURĂ MAJORĂ

• Pasajul Mihai Bravu

Se lucrează în ritm alert la pasajul Mihai Bravu.

Pe 1 iunie am deschis circulației primul pod al pasajului, pe sensul Big Berceni-Văcărești, spre Mihai Bravu.

Sunt foarte mulțumit de cum s-a lucrat, începând din octombrie anul trecut. Avem speranța că, spre sfârșitul acestui an, și cel de-al doilea pod va fi finalizat, având în vedere cムlucrăm pe perioada de vară.

În acest moment, toți stâlpii de susținere au fost ridicați, au fost montate 16 grinzi (8 grinzi pe deschiderea dinspre Mihai Bravu și 8 pe deschiderea dinspre Văcărești) și suntem în curs de finalizare cu relocarea rețelelor edilitare.

De asemenea, rampa de urcare pe cel de-al doilea pod, pe sensul Mihai Bravu, este aproape finalizată.

• Pasajul subteran Piața Presei Libere

Au fost demarate lucrările de deviere a rețelelor, de lărgiri de stradă și realizarea pereților mulați ai pasajului. Lucrările continuă pe etape, astfel încât să se mențină fluența traficului.

Impactul, din punct de vedere visual, asupra imaginii actuale a zonei va fi minim, traseul pasajului fiind în afara amprizei actuale (pe partea de vest), cu excepția racordărilor la calea majoră de circulație. Din aceste motive, copacii de aliniament existenți pe latura de vest (Șoseaua București-Ploiești) vor fi foarte puțin afectați. Proiectul urmărește păstrarea imaginii de spațiu urban înverzit, în acest sens urmând a se luă măsuri de transplantare, precum și de plantare în compensație.

Pasajul este amplasat la intersecția a patru artere cu trafic ridicat, Șos. București-Ploiești, șos. Kisselef, bd. Mărăști, bd. Poligrafiei. Această intersecție este traversată de volume mari de trafic (aprox. 12.000 vehicule pe oră) și înregistrează o circulație greoaie, cu numeroase abuteiaje.

Este un pasaj realizat doar pe un singur sens (cel de intrare în București, de pe Șoseaua București-Ploiești), având două ieșiri: una pe bulevardul Kiseleff și una pe bulevardul Mărăști.

Lungimea aproximativă a pasajului este de 700 de metri.

VALOAREA INVESTIȚIEI: 60,4 milioane LEI (fără TVA)
TERMEN DE FINALIZARE: 9 luni de la demararea lucrărilor.

• Calea Victoriei

Odată cu deschiderea bulevardului Buzeşti-Berzei-Uranus, care este alternativă la Calea Victoriei şi care preia o parte importantă din traficul de la Nord la Sud, a devenit posibilă extinderea trotuarelor de pe Calea Victoriei. Scopul lucrării este transformarea acestei artere în zonă de promenadă a Centrului Bucureştiului. La finalul lucrărilor, strada va putea fi străbătută la pas de pietoni de la Guvern până la Cheiul Dâmboviţei.

Lucrările de modernizare vizează şi amenajarea pistelor pentru biciclişti. Spaţiul necesar acestor lucrări este obţinut prin renunţarea la o bandă şi jumătate din carosabil. Traficul se va desfășura pe două benzi de circulație cu sens unic, creându-se în preajma intersecțiilor o a treia bandă de încadrare pentru virajul la stânga sau la dreapta. De asemenea, vor fi montați bolarzi pe marginea trotuarelor care să îi împiedice pe șoferi să parcheze pe trotuar.

Până acum, s-au realizat 60% din totalul lucrărilor de trotuar și 25% din cel al lucrărilor de drum, programate să aibă loc în perioadă 24 februarie – 1 august 2014. Vorbim despre lucrări de reabilitare și modernizare a acestei artere, între Piața Victoriei și Calea Griviței. În plus, va fi modernizată și rețeaua de iluminat public prin montarea de stâlpi noi.

Proiectul prevede și refacerea spațiilor verzi și a mobilierului urban, prin montarea de bănci pentru odihnă și de jardinere cu flori pentru decorarea zonei.

VALOAREA INVESTIȚIEI: 8,7 milioane lei.
TERMEN DE FINALIZARE a lucrărilor pe toată artera, inclusiv pistele de biciclete, este prevăzut pentru decembrie 2014, în funcție de condițiile meteorologice. Facem tot ce putem pentru ca modernizarea arterei Calea Victoriei să fie gata până pe 15 septembrie.

• Zona Liviu Rebreanu – Camil Ressu

Lucrările prevăd reabilitarea sistemului rutier și a liniei de tramvai Liviu Rebreanu-Camil Ressu.

Tronsonul 1, între Camil Ressu și Nicolae Grigorescu, câte două benzi pe sens, este finalizat. Acum este în lucru cel de-al doilea tronson, între Nicolae Grigorescu și 1 Decembrie, tot câte două benzi pe sens.

Lucrările sunt executate în proporție de 15 %.

- S-a demontat vechea linie de tramvai și s-a realizat săpătura acesteia între Nicolae Grigorescu-Str. Barajul Dunării;
- S-a aprobat demararea procedurii de expropriere între str. Barajul Dunării și 1 Decembrie. După finalizarea procedurilor de expropriere vor începe lucrările și pe acest tronson.

Lucrările presupun:
- Modernizarea liniei de tramvai, această fiind în-ierbată
- Înlocuirea rețelei de termoficare și lucrări de modernizare a infrastructurii și suprastructurii stradale.
- Reamenajarea intersecțiilor;
- Amenajarea pistelor de bicicliști;
- Refacerea trotuarelor și a spațiilor verzi;
- Amenajarea noilor locuri de parcare;
- Realizarea racordărilor bulevardului cu străzile laterale;
- Amenajarea unei parcări de tip park and ride cu o capacitate de 200 de locuri. Aceasta va fi amenajată în zona capătului liniilor de autobuz și troleibuz, între intersecția cu str. Cozia și intersecția cu bulevardul 1 Decembrie;
- Extinderea sistemului de management al traficului și în intersecțiile situate pe acest tronson;
- Modernizarea sistemului de iluminat public.

VALOAREA INVESTIȚIEI pentru cele două tronsoane: 62,6 milioane de LEI (fără TVA).

• Șoseaua Iancului – Pantelimon

Lucrările prevăd reabilitarea sistemului rutier și a liniei de tramvai șoseaua Iancului-Pantelimon.

Pe șoseaua Iancului, în acest moment, se lucrează la refacerea căii de rulare, a peroanelor și a rețelei de contact. Lucrarea este realizată în proporție de 44 %.

- Partea carosabila va avea câte două benzi de circulație pe sens.
- Zona centrală, cu o lățime de 7 m, va fi destinată transportului public (tramvai și autobuz), fiind denivelată față de restul carosabilului;
- Vor fi amenajate 2 parcaje supraetajate, amplasate pe partea stângă, în spatele frontului de blocuri, acestea având o capacitate de circa 300 de locuri.

Pe Șoseaua Pantelimon se construiește o zonă centrală, înierbată, destinată transportului public cu tramvaiul, delimitată de restul carosabilului. Zonele laterale, destinate circulației pasive, vor cuprinde: zonă verde (1-2m), piste pentru bicicliști, spații de parcare în lung sau în spic. Trotuarele vor fi de minim 2 m, iar carosabilul va avea trei benzi pe sens.

Va fi realizat un terminal multimodal în zona intersecției Șos. Pantelimon – Șos. Vergului care va cuprinde o parcare de tip park and ride cu aproximativ 450 de locuri de parcare. Acesta va fi în legătura directă cu viitoarea stație de metrou “Granitul”.

La acest moment, lucrările la carosabil sunt executate în proporție de 44%, iar cele privind calea de rulare în proporție de 17%.

VALOAREA INVESTIȚIEI: 247,8 milioane LEI.

• Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu

Au fost finalizate și date în circulație lucrările între Camil Ressu și Str. Prevederii.

Între Str. Prevederii și până la Răul Dâmbovița, lucrările la drum sunt, de asemenea, în curs de finalizare, pe sensul de mers către râul Dâmbovița. Urmează punerea în circulație a acestui segment de drum după finalizarea sistematizării circulației.

Peste Râul Dâmbovița, lucrările la pod și la drum sunt executate în proporție de 30 %.

În acest moment, se lucrează la rampe, fundațiile pilelor podurilor și pasajului și se execută lucrări de dren (exces de umiditate).

Această arteră este parte a inelului median al Municipiului București și se desfășoară între bulevardul Camil Ressu și Splaiul Independenței. Va asigura descărcarea traficului de pe artera Vitan – Bârzești și, odată cu finalizarea A3, va asigura dirijarea traficului către zona de sud a orașului.
• B-dul Nicolae Grigorescu are o lungime de 2,4 km, iar carosabilul va avea 3 benzi pe sens.
• Splaiul Dudescu are o lungime 1,2 km, carosabil de 2 benzi pe sens, va avea pasaj rutier peste calea ferată de 75 metri, pasaj rutier peste Splai Dudescu și DA¢mbovita de 137 metri, pod peste Dâmbovița la nivel Splai Dudescu de 64 metri.
• De asemenea, se va construi un pasaj rutier suprateran cu 2 benzi pe sens+zona mediană, unde va fi amplasată linia de tramvai.

Este o lucrare care a fost încetinită din cauza deciziei politice: CGMB din vechea legislatură a tăiat fondurile prevăzute de executiv pentru acest proiect. Același consiliu a blocat în repetate rânduri proiectul de investiții, neaprobând actul normativ (introdus de 12 ori pe ordinea de zi) prin care se diminua culoarul de expropriere și se alegea o nouă soluție tehnică prin care se evita demolarea unor imobile proprietate privată.

Astfel, în urma modificării traselui inițial al lucrării, rezultă o suprafață de expropriat mai mică, acest fapt reducând costurile de la 35,6 milioane lei la 30,9 milioane de lei.

VALOAREA CONTRACTULUI: 74,7 milioane LEI (fără TVA).

NOTĂ: În etapa a II-a (în bază unui alt contract), în conformitate cu Planul Urbanistic General al Municipiului București, această arteră va fi continuată până în zona intersecției Sos. Olteniței – Șoseaua Vitan Bârzești.

• Penetrația Splaiul Independenței – Ciurel – autostrada București-Pitești

Proiectul constă în realizarea infrastructurii unui drum cu trei benzi pe sens, mărginit în anumite zone, de-o parte și de alta, de străzi colectoare a traficului zonal, asigurându-se astfel circulația în regim de prioritate pentru cei care tranzitează zona.

Caracteristici tehnice: lungime drum 6,44 km, suprafaţă drum 128.980 mp, lungime poduri şi rampe 3.560 m, suprafaţă poduri şi rampe.

Lucrarea s-a împărţit astfel: pod peste râul Dâmboviţa amplasat pe rampa de urcare ce pleacă din Splaiul Independenţei, pasaj pe rampa de urcare-coborâre, pasaj peste Şos. Virtuţii, pasaj amplasat pe rampa de coborâre în Splaiul Independenţei, pasaj pe bucla urcare Virtuţii, pasaj pe bucla coborâre Virtuţii.

Ca prim stadiu al acestui obiectiv este realizarea traversării râului Dâmboviţa pe direcţia A1-Splaiul Independenţei, prin intermediul unui pod hobanat. Podul va avea o lungime de 235,2 m şi o lăţime totală de 13,9 m (3 benzi de circulaţie rutieră).

Lucrarea este executată fizic în proporție de 4%. În acest moment se lucrează la pilonii și pilele podului hobanat.

La această lucrare, Consiliul General din vechea legislatură a tăiat fondurile alocate proiectului. Autorizația de construire a fost atacată în instanță și, de asemenea, au fost necesare modificări ale proiectului inițial (care fusese elaborat în 2007), întrucât realitatea de pe hârtie nu coincidea cu cea din teren.

Valoarea exproprierilor estimate este de 561 milioane de lei, conform deviz general, iar valoarea lucrării de circa 580 milioane de lei.

În continuare, consider că „Penetrația Splaiul Independenței – autostradă București-Pitesti” este o lucrare de infrastructura absolut necesară, că este nevoie neapărat de o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu.

• Piața Sudului

Modernizarea infrastructurii rutiere Piața Sudului este cel mai mare proiect de infrastructură cu fonduri europene din București, realizat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

În data de 8 mai 2014 a fost semnat contractul de execuție lucrări. Apoi amplasamentul a fost predat constructorului care, în momentul de față, obține avizele necesare pentru devierea circulației în vederea începerii lucrărilor.

Lucrarea presupune:
1. Realizarea unui pasaj subteran pe direcția Calea Văcărești – Str. Nițu Vasile, cu o lungime totalムde 356 m.
2 .Realizarea a patru pasaje pietonale în intersecție, pe direcția Str. Nițu Vasile-Calea Văcărești, de o parte și de alta a pasajului rutier și către stațiile de tramvai.
3. Realizarea legăturii pietonale prin pasaj subteran între stația de metrou Piața Sudului și peroanele stației de tramvai aflate pe Sos. Olteniței.
4. Lucrări de modernizare a carosabilului și trotuarelor.
5. Modernizarea utilităților aferente obiectivului de investiții.
6. Refacerea liniei de tramvai.
7. Amenajări peisagistice.

VALOARE TOTALĂ PROIECT: 127 milioane lei, din care 96, 4 milioane lei asistență financiară nerambursabil.

TERMEN DE FINALIZARE: durata totală a contractului de finanțare a proiectului este de 26 de luni, iar durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LA SISTEMUL RUTIER

Desfășurăm lucrări de întreținere și reparații pe 39 de străzi și mari artere, cum ar fi: Baicului, 13 Septembrie, Victoriei, Antiaeriană, Kogălniceanu, Regina Elisabeta, Dorobanți și Nicolae Grigorescu.

5 dintre cele 39 străzi au fost deja finalizate: Teiul Doamnei, Sălaj, Lacul Tei, Alex Serbanescu, Griviței. Pe alte 16 de străzi și mari artere urmează sî înceapă lucrările de reparații: Bulevardul Eroilor, Constantin Noica, Armenească, Carol I, Pache Protopopescu.

Executăm, de asemenea, lucrări de reabilitare sistem rutier și lucrări edilitare pe alte 23 de străzi din sectorul 5. Dintre acestea, 7 au fost deja finalizate, 16 se află în lucru.

La capitolul marcaje rutiere, în acest an, se vor executalucrări pe 145 de străzi și mari artere. Dintre acestea s-au executat deja marcaje rutiere pe astfel de străzi, cum sunt: Witing, Pache Protopopescu, Carol I, iar alte 6 se află deja în lucru. În curând se va finaliza marcarea arterelor Calea Dorobanților, Turnu Măgurele, Ramuri Tei, Grigore Moisil, Vidin. Restul de 132 de străzi se află în fază de proiectare.

PISTE DE BICICLETE

În luna iulie vor fi demarate procedurile pentru încheierea contractelor de realizare a proiectului tehnic și de consultanță pentru implementarea unui sistem de transport cu bicicletă în zona centrală a Municipiului București.

După realizarea proiectului tehnic se vor contracta lucrările de execuție.

Proiectul prevede realizarea unei rețele majore de piste de biciclete, amplasată pe străzile și bulevardele de pe axele Nord – Sud și Est – Vest ale Municipiului București și în interiorul inelului principal de circulație. Această rețea este constituită dintr-un număr de 61 de artere de circulație, a căror lungime însumată totalizează aproape 100 de km.

Ulterior, proiectul urmează să fie extins în toate zonele Bucureștiului.

În data de 19 aprilie, Guvernul României a aprobat alocarea sumei de 44, 6 milioane de lei către București, prin Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, pentru finanțarea proiectului. Toate noile proiecte de infrastructură derulate de Primăria Municipiului București, fie că sunt obiective noi ori reabilitări și modernizări, prevăd piste de biciclete. Acestea se realizează pe carosabil, dacă trama stradală permite trasarea acestora, sau pe trotuar.

STAȚIA DE EPURARE

Ne apropiem de finalizarea Staţiei de Epurare a Municipiului Bucureşti – Glina faza a II-a, împreună cu lucrările de reabilitare colectoare de apă uzată şi a canalului colector Dâmboviţa (Caseta) în Municipiul Bucureşti. Lucrarea este finanțată de Uniunea Europeană.

În cadrul Etapei I a proiectului sunt prevăzute a se derula simultan 3 contracte de lucrări.

Până la această dată a fost semnat contractul de lucrări ”Construirea sistemului de drenare pe partea dreaptă a Casetei și alte lucrări la sistemul de canalizare de evacuare din lacurile Titan, Tineretului și Carol”. Contractul presupune atât realizarea unui dren pe partea dreaptă a Casetei , cât și preluarea surplusului de apă din lacurile Titan, Tineretului și Carol și deversarea lui în albia amenajată a Rîului Dâmbovița.

Execuția va afecta următoarele străzi și bulevarde: Splaiul Independenței (între Semănătoarea și parcul Izvor), B-dul Libertății (între Parcul Izvor și b-dul Unirii), B-dul Unirii (între Piața Constituției și Piața Unirii), strada Bibescu Vodă, b-dul Cantemir (între Pasajul Unirii și Mărășești), Splaiul Unirii (între b-dul Mărășești și șoseaua Mihai Bravu), B-dul Tineretului (între calea Piscului și str Baladei), strada Baladei, b-dul Abatorului, str Lânăriei, b-dul Gheorghe Șincai (între str Cuza Vodă și Splaiul Unirii), Aleea Ianca, b-dul Camil Ressu, str Fizicienilor, b-dul Energeticienilor și str Releului.

Lucrările de reabilitare a Casetei și a principalelor colectoare vor avea un impact negativ temporar asupra locuințelor din vecinătatea zonelor de lucru, datorat posibilei modificări a condițiilor de trafic rutier și a regimului de curgere pe canalul Dâmbovița, zgomotului suplimentar și apariției unor elemente perturbatoare în peisaj (precum delimitări de șantiere de lucru, echipamente tehnice diverse, materiale rezultate din demolări/excavații, alte deșeuri). Acest impact va fi limitat atât în spațiu cât și în timp, o parte importantă din lucrări realizându-se prin foraje subterane dirijate.

Însă după finalizarea lucrărilor, vor fi influențate pozitiv atât funcționarea stației Glina, cât și răul Dâmbovița, prin alimentarea albiei amenajate – canalul superior de deasupra Casetei – cu apa curată extrasă din stratul freatic.

TERMEN DE FINALIZARE: Durata acestui contract este de 18 luni. Estimăm că lucrările vor fi demarate la începutul lunii august 2014.

SISTEMUL DE ILUMINAT

În această vară se fac și lucrări de îmbunătățire a parametrilor de calitate ai sistemului de iluminat.

Se lucrează deja pe bulevardele Dacia (de la Griviței la Piața Romană) și Iuliu Maniu, la Parcul Unirii, pe strada Halelor, Splaiul Independenței (de la Piață Unirii până la Calea Victoriei), Calea Victoriei, Bulevardul Eroilor.

În iulie și august încep lucrări de refacere a sistemului de iluminat public pe bulevardul Eroii Sanitari, șoseaua Olteniței, Calea Dorobanți, strada Armenească, Mihai Eminescu, Academiei și șoseaua Petricani.

Vor fi înlocuite echipamentele de iluminat public (stâlpi, corpuri, console, rețea) în scopul creșterii gradului de securitate a pietonilor și a riveranilor, pentru reducerea numărului de accidente rutiere pe timp de noapte, pentru ridicarea confortului vizual prin eliminarea cablurilor electrice aflate în prezent pe stâlpi, dar mai ales pentru scăderea costurilor de întreținere a echipamentelor de iluminat public.

REȚEAUA DE ENERGIE ELECTRICĂ

Se vor executa lucrări și la rețeaua de energie electrică – ENEL pe un tronson de 2.800 m, pe bulevardele Poligrafiei, Mărăşti, Aviator Alexandru Şerbănescu, pe străzile Barbu Văcărescu, Gara Herăstrău, Pechea, Băiculești. Lucrările sunt în curs de obținere a autorizațiilor, urmează a fi demarate în luna august 2014 și se estimează că se vor finaliza în noiembrie 2014.

REȚEAUA DE GAZE NATURALE

În ceea ce privește modernizarea rețelei de gaze naturale, este vorba de lucrări executate în coordonare cu lucrările Primăriei Municipiului București, cum ar fi devierea branșamentului la Străpungerea Bulevardului Nicolae Grigorescu- Splai Dudescu și devierea conductelor de gaze naturale la pasajul subteran de la Piața Presei Libere.

În august va începe devierea conductelor de gaze naturale la pasajul Piață Sudului. În această vară, vor începe și lucrări de modernizare a 39,5 km de rețea, co-finanțate Distrigaz și fonduri structurale europene. În acest moment, se fac demersuri pentru obținerea de certificate de urbanism, avize, acorduri, autorizații de construire. Beneficiul imediat este creșterea securității în exploatare a rețelelor de distribuție a gazelor naturale din București, prin modernizarea conductelor de oțel neprotejabile catodic.

REȚEAUA DE APĂ

Și Apa Nova lucrează în această vară pentru reabilitarea rețelelor existențe care au un grad avansat de uzură, cu beneficii directe în sensul protecției și îmbunătățirii calității mediului și a standardelor de viață în România.

Scopul este realizarea de rețele publice etanșe de alimentare cu apă potabilă și canalizare pentru riveranii străzilor Dianei, Ion Minulescu, str. Dacia, între Str. Toamnei și str.Suvenir, Calea Văcărești între Costache Stamate și Tineretului. De asemenea, se lucrează pe 30 de străzi în cartierul Petricani, fiind vorba de 8.000 de metri de rigole pentru colectarea apei pluvială și 500 de metri de rețea de canalizare îngropată, dar și pentru extindere canalizare pluvială București-Măgurele între str. Perinița și Sântimbru, lucrare realizată deja în proporție de 80%.

SPITALE NOI

În prezent sunt deschise șantiere pentru două spitale noi în București: Foișor și Gomoiu.

La Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor au fost finalizate lucrările la Corpul B1, precum și branșamentul electric pentru funcționarea acestuia. Corpul de spital care a fost dat în folosință a fost construit într-un an de zile.

Proiectarea e realizată 100% și sunt în execuție următoarele lucrări:
- demolare Corpurile B și C
- piloți forați Corp C și D;
- subzidiri Corp A;
- relocare centrale de ventilații și instalații de răcire, pentru funcționarea sălilor de operații din Corpul A

Spitalul clinic Foișor înregistrează, astfel, un spectaculos proces de transformare prin modernizarea, atât a clădirii și a infrastructurii, cât și a aparaturii medicale, transformându-se în cel mai modern centru de ortopedie din Europa de Est. Astfel, vor fi posibile până la 20 de intervenții chirurgicale pe zi, din care multe de mare complexitate.

Numărul de paturi va crește cu peste 100, iar numărul sălilor de operație va crește de la 5, câte sunt în prezent, la 8. Se estimează că va fi gata în octombrie 2016.

În privința reabilitării, modernizării și echipării ambulatoriului Spitalului Foișor, procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de management de proiect este în derulare, iar deschiderea ofertelor a avut loc în data de 18 iunie. În prezent se evaluează ofertele depuse. Proiectul va fi finalizat la data de 15.07.2015.

La Spitalul clinic de copii dr. Victor Gomoiu, structura noii clădiri a fost ridicată până la etajul 5, urmând să se toarne placa peste etajul 6.

Structura noului spital este executată în procent de 80%.
- Spitalul Clinic de Copii „doctor Victor Gomoiu” va fi primul spital de urgență pentru copii construit în Capitală, în ultimii 30 de ani.
- Va fi primul Spital de urgență universitar de pediatrie din România, construit și dotat de municipalitate;
- Noul spital, o extensie de șase etaje, este construit în curtea actualei unități sanitare de la „Gomoiu”- veche de aproape o sută de ani (1927). Este proiectat și va fi realizat respectând toate standardele UE, urmând a fi dotat cu aparatură și echipamente medicale de ultima generație;
- Numărul paturilor va crește de la 159 la 278.
- Numărul sălilor de operație va crește de la 2 existente la 10.

În ceea ce privește ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic de Copii dr. Victor Gomoiu, acesta va fi modernizat cu fonduri europene, contractate în octombrie 2012. Documentația de achiziție pentru contractarea lucrărilor a fost postată pe SEAP la sfârșitul lui aprilie 2014. Deschiderea ofertelor depuse va avea loc în data de 09.07.2014.

Se lucrează și la Sistemul de Management al Situațiilor de Urgență la nivelul Municipiului București (SMSUMB).  Acest proiect propune un mod de lucru îmbunătățit, prin crearea unui centru municipal pentru situații de urgență, care să pună la dispoziția tuturor instituțiilor implicate o locație proprie pentru desfășurarea activităților, un centru unic de comandă, care beneficiază de o infrastructurムhardware de ultimă generație și un sistem informatic performant ca suport decizional, încurajând astfel o bunムcolaborare între acestea.

Proiectul își propune realizarea unui dispecerat centralizat, capabil sムrăspundムși sムcoordoneze în timp real orice situație de urgență de amploare, pentru restabilirea stării de normalitate într-un timp cât mai scurt. Pe termen lung, acesta va contribui la creșterea calitățtii serviciilor acordate cetățenilor.

Scopul acestui centru este acela de a reuni toate dispeceratele instituțiilor și serviciilor implicate în procesul de gestionare a situațiilor de urgențムdin Municipiul București.

Stadiul proiectului:

În ceea ce privește proiectarea clădirii, în cursul anului trecut au fost obținute avizele și autorizațiile necesare, iar în iunie 2013 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.  În acest moment, a fost finalizată structură și au fost inițiate lucrările la finisajele interioare.

La capitolul echipamente, centrul urmează a fi dotat cu toate echipamentele IT și de comunicații necesare.  Componența software a proiectului a trecut prin următoarele etape: proiectare conceptuală a sistemului informatic, analiză cerințelor, proiectare preliminară, instalare prototip, finalizarea analizei detaliate, proiectare finală. Urmează să fie semnată acceptanță finală pentru documentele de analiză și proiectare, să fie testat sistemul și apoi instalat și configurat, dându-se astfel start implementării.

MONUMENTE DE PATRIMONIU

Sunt mândru că toate lucrările de reabilitare ale celor 4 monumente istorice, pentru care există finanțare din fonduri europene, sunt în grafic.

La Arcul de Triumf s-a intrat efectiv în lucru în urmă cu 3 luni. Stadiul lucrării este de 25%.

Prioritară a fost consolidarea monumentului, lucrare aflată în desfășurare. În luna martie a fost demarată execuția și montarea schelei la nivelul picioarelor Arcului, pentru efectuarea re-expertizării componentelor artistice de piatră și prelevării probelor de laborator cu scopul de a supune spre avizare de către Comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Culturii restaurarea acestora. Procedura este în curs.

Este obligatoriu ca anul viitor acest monument să își redeschidă porțile pentru vizitatori, iar de Ziua Națională, de 1 decembrie 2015, AICI TREBUIE SĂ SE DESFĂȘOARE PARADĂ MILITARĂ.

La Muzeul Nicolae Minovici a început organizarea șantierului. Aici vor fi făcute lucrări de consolidare, reabilitare, restaurare și amenajare a curții extrem de generoase. E vorba despre un monument care are peste 109 ani. Va fi repus în circuitul turistic anul viitor.

Anul trecut, în noiembrie, au început lucrările și la Casa Cesianu. Stadiul lucrării este de 50%. În 2 luni (adică în august) se iese din construcție. Se va termina reabilitarea clădirii, va începe reabilitarea curții și executarea unui lapidarium (spațiu de expunere a obiectelor mari de patrimoniu, care se expun afară).

Am semnat și contractul pentru reablitarea Observatorului Astronomic și se va intra în șantier, începând de luna viitoare. Lucrările au data limită de finalizare aprilie 2015.

În prezent este în derulare procedura de achiziție publică în vederea încheierii unui contract pentru execuția lucrărilor de consolidare și modernizare a clădirii Teatrului Evreiesc de Stat.

Data estimată pentru începerea lucrărilor este luna august 2014.

Hanul Gabroveni este aproape gata!

Partea veche a hanului, cea care este realizată în parte pe fonduri norvegiene, a fost finalizată la data de 30 aprilie. Corpul nou va fi finalizat până la data de 30 august 2014, în prezent fiind la stadiul de realizare a finisajelor.

Prin realizarea acestui obiectiv ne propunem să redăm Bucureștiului o clădire cu valoare istorică, imobilul fiind nominalizat în Lista Monumentelor Istorice și să introducem în circuitul cultural al Municipiului București o nouă sală de spectacol cu o capacitate de aproximativ 200 de locuri.

Modernizarea şi reabilitarea sediului Primăriei Municipiului Bucureşti, de asemenea monument istoric  

Lucrările se fac în două etape. Prima etapă vizează consolidarea infrastructurii şi punerea clădirii în siguranţă, iar cea de-a doua, modernizarea şi reabilitarea imobilului, precum şi mansardarea acestuia.

Prima etapă este aproape finalizată, respectiv consolidarea clădirii. A fost folosită procedura de izolare antiseismica a bazei clădirii, care constă în decuplarea structurii de vibrațiile terenului și introducerea izolatorilor antiseismici. Monumentul devine rezistent astfel la un cutremur de 9 grade pe scară Richter.

Pentru etapa a II-a, a fost semnat contractul de proiectare și execuție, a fost dat ordinul de începere a proiectării. Se estimează că lucrările vor începe luna viitoare.

VALOARE TOTALĂ PROIECT: 81, 7 milioane lei fără TVA.

TERMEN DE FINALIZARE: 23 de luni.

OBIECTIVE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

În prezent sunt deschise 19 șantiere la obiective de învățământ.

Acestea fac parte dintre cele 102 unități de învățământ incluse în Proiectul ,,Reabilitarea Infrastructurii Educaționale în București”.

Din 2008 până în prezent, 81 de școli din București au fost consolidate, reabilitate, modernizate, recepționate și date spre folosința copiilor, 18 școli sunt aproape finalizate – se lucrează la anumite corpuri din incintă, au rămas de executat finisaje interioare, instalații și lucrări de amenajări exterioare. O școală se află integral în execuție.

În ceea ce privește sălile de sport, în afară celor 22 de săli de sport care au fost construite de la zero în cadrul programului, au mai fost contractate separat încă 5 săli de sport, acolo unde terenul aferent școlii a permis și construirea acestora. Din acestea, 2 sunt finalizate, iar 3 sunt în diverse stadii de execuție.

Un alt element demn de menționat este bazinul semiolimpic de la școala 311, realizat în proporție de 95%.

INFRASTRUCTURĂ SPORTIVĂ

Construirea unei infrastructuri sportive competitive pe plan internațional este o prioritate pentru noi. Iar odată cu darea în folosință a Arenei Naționale, toți cetățenii Bucureștiului, ai României, au înțeles că investiția merită. Finala din 2012 a UEFA Europa League la București ne-a repus pe scena competițiilor internaționale, iar faptul că zeci de mii de turiști ne-au vizitat atunci orașul și alte mai vin să vadă spectacole mari care au loc pe Arena națională ne-a încurajat să mergem înainte și să construim și o sală polivalentă multifuncțională – cum i-am spus noi. Și pentru asta, mulțumim pentru sprijin Guvernului României.

La începutul lunii mai a avut loc ședința de deschidere a ofertelor pentru procedura de achiziție publică, pentru Arenă Multifuncționala.

Valoare estimată: 290 milioane de lei, fără TVA.

În prezent, se derulează procedura de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă urmând a desemna oferta câștigatoare, urmărind obținerea unui preț competitiv.

Propunerea de investiție constă în construirea unei ARENE MULTIFUNCȚIONALE la nivelul standardelor internaționale contemporane, pe un teren aflat în proprietatea Municipiului București, în cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu, în suprafața de 4,5 ha.

Refacerea şi modernizarea patinoarului artificial Mihai Flamaropol

În data de 10 iunie a avut loc ședința de deschidere a ofertelor aferente procedurii de licitație pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare și lucrări de construcții.

În prezent, se derulează procedura de evaluare a ofertelor.

Municipiul București își propune refacerea și modernizarea actualului patinoar Mihail Flamaropol și realizarea unui patinoar modern pentru sporturi pe gheață, dotat și echipat la standarde înalte de calitate. Se dorește includerea sa atât în circuitele competiționale internaționale, cât și într-un circuit sportiv public permanent. În scopul integrării armonioase în parc, se are în vedere amenajarea unui acoperiș verde al construcției și accesul publicului, permițând astfel o priveliște panoramică asupra ansamblului.

Patinoarul va avea o suprafața desfășurată de aprox. 9500 mp, cu o capacitate de 3.100 locuri. De asemenea, acoperișul viitorului patinoar va fi pietonal, sub formă de relief artificial orientat spre lacul din imediată vecinătate.

VALOARE TOTALĂ PROIECT: 105 milioane lei, fără TVA.

TERMEN DE FINALIZARE: 24 de luni.  În prezent se derulează procedura de evaluare a ofertelor.

Academia de tenis – Complex sportiv „LIA MANOLIU”

Prin proiect se propune realizarea a 6 terenuri de tenis, precum și a două clădiri anexă, care adăpostesc majoritatea funcțiunilor ce țin de activitatea sportivă.

VALOARE TOTALĂ PROIECT: 4,5 milioane lei, fără TVA.

TERMEN DE FINALIZARE: Lucrările vor începe în luna august, contractul de proiectare și execuție fiind deja semnat. Până la sfârșitul anului, această lucrare ar trebui finalizată.

Harta lucrărilor și a șantierelor deschise în Capitala în vara anului 2014: