Primarul, decorat de Casa Regală

 

Primarul General, Sorin Oprescu, a fost decorat duminică, 12 mai, la Palatul Peleș din Sinaia de către Principesa Margareta, care a acordat distincții mai multor personalități în numele Regelui Mihai.

Astfel, Sorin Oprescu a fost decorat pentru “activitatea sa publică, prin care promovează profesionalismul și bunele practici atât în domeniul medical, cât și în dezvoltarea urbană a Capitalei”. “Pentru inițiativele sale de înalt simbolism și forță identitară prin care a redat Bucureștiului monumente de for public care amintesc de rolul Coroanei în dezvoltarea țării, pentru susținerea publică a valorilor și principiilor Familiei Mele şi pentru ajutorul generos acordat de fiecare dată pentru organizarea evenimentelor Noastre publice; pentru perseverența și generozitatea cu care subliniază în activitatea sa importanţa Coroanei la consolidarea României, noi îi conferim Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer”, așa cum a fost scris în brevetul semnat de Regele Mihai, care a însoțit decorația oferită Primarului General.

Întrebat de jurnaliști ce a simțit când a fost decorat, Primarul General, Sorin Oprescu, a declarat că a fost un moment special, foarte emoționant, care “se poate rezuma la două cuvinte: Servesc patria! Și cred în ceea ce spun, ca mulți alţii”.

Ceremonia de acordare a decorațiilor face parte din evenimentele organizate cu ocazia Zilei Regalității.