Spitalul Victor Gomoiu

 

Primarul General, Sorin Oprescu, a verificat în luna noiembrie stadiul lucrărilor de construcție de la spitalele “Victor Gomoiu” și Foișor, ambele aflate în administrarea Primăriei Capitalei.

Cele două noi spitale ar putea deveni funcţionale la sfȃrșitul anului 2015 sau începutul anului 2016.

1.Spitalul de copii Victor Gomoiu

Sorin Oprescu, Primarul General al Capitalei:

Avem nevoie de un spital de copii în această zonă a Capitalei, care va reprezenta o alternativă pentru spitalul Grigore Alexandrescu. Acest spital este o mândrie pentru noi, mai ales că, în ultimii 30 de ani, nu s-a mai construit nimic în România. Noul spital va avea 6 etaje și se construiește în curtea actualei unităţi sanitare de la Gomoiu. Numărul de paturi va crește cu 119 și vor exista 8 săli de operaţie noi. Cheltuim banul public în interesul IMEDIAT al cetăţeanului: SĂNĂTATEA.

Pe 21 iunie 2012, Primarul General, Sorin Oprescu, a dat startul lucrărilor de construire a noului Spital Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din Capitală.

Spitalul de pediatrie Victor Gomoiu va fi primul spital de urgență pentru copii din Capitală, construit și dotat de către Municipalitate, în ultimii 30 de ani. Va fi primul spital universitar de pediatrie din România, toate secțiile urmând să fie baze de învățământ universitar și postuniversita, în timp ce vechea clădire a spitalului va deveni centru de formare profesională, găzduind săli de curs, de conferințe, biblioteci, laboratoare pentru studenți etc. Spitalul pentru copii va fi dotat cu aparatură și echipamente medicale de ultima generație, în conformitate cu standardele UE.

Detalii tehnice:

Noua clădire a Spitalului Victor Gomoiu, de șase etaje, este construită în curtea actualei unități sanitare, aceasta funcționând într-un sediu vechi de aproape 100 de ani, respectiv într-o clădire de patrimoniu din 1927.

Prin noile construcții și dotări se va mări capacitatea Spitalului de pediatrie, după cum urmează:

• Suprafața construită: 19.260 mp
• Numărul paturilor va crește de la 159 la 278.
• Numărul sălilor de operație va crește de la 2 la 10.
• Se va înființa o secție de chirurgie cardiovasculară, cardiologie intervențională și cardiologie pediatrică.
• Parcare cu o capacitate de 119 locuri, dintre care 5 locuri pentru ambulanţe.
• Spații verzi: 3.400 mp.

Clădirea veche a Spitalului Victor Gomoiu, care are valoare arhitecturală, va fi consolidată și restaurată, urmând să fie legată de corpul nou printr-o pasarelă de sticlă. Vechiul corp va deveni un centru de formare profesională pentru studenți, rezidenți și specialiști, urmând să găzduiască săli de curs, de conferințe, biblioteci, laboratoare etc.

Valoarea investiției:
Valoarea estimată a investiției: 181 milioane lei (fără TVA).

Stadiul lucrărilor:
Durata execuției lucrărilor: 21 de luni.

 

Programul de reabilitare a Spitalelor Municipalităţii

Municipalitatea acordă o atenţie deosebită celor 19 spitale aflate în administrare. Cele două unităţi sanitare noi – Spitalul de pediatrie Victor Gomoiu și Spitalul Foișor – reprezintă unităţie de referinţă în medicina romȃnească de profil.

Sorin Oprescu, Primarul General al Capitalei:

În 2009, am înființat Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și am preluat în directă administrare 19 spitale. De atunci au trecut cinci ani și jumătate, perioadă în care Municipalitatea a investit în aceste unități medicale 179 de milioane de euro.

În timp ce alţii au închis spitale, noi ne-am ocupat de reabilitarea lor, de modernizare, de dotarea cu echipamente performante. Nu mă refer numai la amenajări și condiții civilizate, ci și la platourile tehnice din spitale, săli de chirurgie, imagistică și aparatură la standarde europene.

Iar anul acesta am mers mai departe, demonstrȃnd că se poate construi în București și în perioadă de criză economică.